Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine la Sala Palatului
Yasmin Levy este o voce enormă, o moștenire muzicală, un spectacol de emoție și vindecare, o responsabilitate culturală față de istoria cântecului, o experiență ce îți învăluie simțurile.
Artista israeliană revine în România pe data de 27 decembrie, la ora 20:00. Sala Palatului din București va răsuna a trăiri intense și zbucium interior.
“Vin din Israel pentru a cânta muzica Sephardy – cea a evreilor care locuiau în Spania înainte de anul 1492, anul în care au fost obligați să părăsească teritoriul iberic. Textul acestor cântece este în ladino, spaniola veche vorbită acum mai bine de cinci veacuri.
În plus, sunt mândră să combin cele două culturi, ladino și flamenco, amestecând în același timp influențe din Orientul Mijlociu. Pornesc o călătorie muzicală veche de 500 de ani, ducând ladino în Andaluzia și amestecându-l cu flamenco, stilul care încă poartă amintirile muzicale ale vechii lumi maure și evrei-spaniole cu sunetul lumii arabe. Într-un fel, este o reconciliere muzicală a istoriei”, declară Yasmin Levy.
Să o asculți pe Yasmin Levy live în concert este o provocare sufletească, pe care te invităm să o experimentezi pe propria ta piele. Îți garantăm că prezența impunătoare și glasul său puternic îți va tăia răsuflarea.