Björn Ulvaeus, (ex- ABBA), s-a căsătorit pentru a treia oară

Un an mai târziu, muzicianul s-a recăsătorit, cu criticul muzical Lena Källersjö, tot o suedeză. Mariajul lor a durat mai mult de 4 decenii, încheindu-se în 2022. Cuplul are 2 fete. În urma divorțului, potrivit contractului pre-nupțial, soții au împărțit doar averea comună, calculată la 100 de milioane de euro. Björn Ulvaeus s-a căsătorit pentru a treia oară la vârsta de 79 de ani, în toamna acestui an, cu daneza Christina Sas (cu aproape 30 de ani mai tânără decât el), pe care a cunoscut-o în 2021 în timpul lansării albumului ABBA intitulat „Voyage” (promovat de Universal Music Grup, pentru care lucrat Christina) și au început să se întâlnească din primăvara următoare. Nunta a avut loc la Copenhaga și anumite surse de presă spun că unul dintre componenții trupei ABBA a asista la ceremonie; după toate probabilitățile pare a fi vorba despre Benny Anderson, cu care Björn a păstrat legătura în mod constant și cu care a avut multe proiecte comune.
Mai poate fi menționat faptul că marele concern de muzică deține prin compania subsidiară Salabert, drepturile de difuzare și de tipar pentru cea mai mare parte a creațiilor lui George Enescu – estimată la 300 de milioane de euro.